Nicușor Bancu descrie atmosfera de la Universitatea după victoria cu FCU Craiova: „Ne-am bucurat pe teren, în vestiar și vom continua acasă!” + reacția marcatorului Ștefan Baiaram

Nicușor Bancu descrie atmosfera de la Universitatea după victoria cu FCU Craiova: „Ne-am bucurat pe teren, în vestiar și vom continua acasă!” + reacția marcatorului Ștefan Baiaram
  • Publicat:
  • Actualizat:

Internaționalul Universității Craiova, Nicușor Bancu, spune că el și colegii săi au sărbătorit pe gazon și în vestiar victoria obținută în fața rivalei FCU și e convins că petrecerea va continua și acasă. Ștefan Baiaram recunoaște că a avut puține emoții, dar se bucură că le-a depășit și a reușit să marcheze după ce a intrat în meci din postura de rezervă.

Nicușor Bancu și colegii săi au simțit presiunea meciului înainte de fluierul de start, dar fotbalistul spune că lucrurile au revenit la normal după ce au intrat pe teren, când au fost concentrați exclusiv la joc. Acesta s-a declarat încântat de atmosfera din tribune și spune că fotbalul românesc are nevoie de stadioane pline.

Ștefan Baiaram a înscris golul de 2-0, dar spune că în primul rând se bucură pentru victoria formației sale, și abia apoi pentru că și-a trecut numele pe lista marcatorilor.

Nicușor Bancu și Ștefan Baiaram, bucuroși după victoria din derby-ul Băniei

Universitatea Craiova a câștigat derby-ul cu FCU cu 2-0, iar fotbaliștii lui Laurențiu Reghecampf au declanșat sărbătoarea chiar pe gazon, imediat după fluierul de final al lui Adrian Cojocaru. Nicușor Bancu susține că bucuria a continuat în vestiar și e convins că petrecerea continuă și acasă pentru jucători – nu și pentru el însă, care a plecat spre cantonamentul echipei naționale imediat după joc.

„Ne bucurăm că am reușit să ne facem jocul. Am marcat, nu am primit gol și am adus cele trei puncte acasă. Înainte de meci a fost puțină presiune, dar când intri pe teren ești concentrat la joc și gândurile dispar. Bucuria de după meci e normală. Ne-am bucurat pe teren, în vestiar și vom continua acasă. Bine, colegii, nu eu. Nu ne-am exteriorizat foarte tare, dar bucuria e imensă”, a declarat Nicușor Bancu la finalul întâlnirii.

Colegul său Ștefan Baiaram, care a înscris golul de 2-0, a ales să sărbătorească alături de suporteri această reușită. „Mă bucur că am câștigat cele trei puncte, nu că am înscris eu. A fost un meci cu încărcătură mare. Am avut puține emoții, dar au fost constructive. Mă bucur că am intrat și am înscris. Așa am simțit eu, să mă bucur cu suporterii

Mister are mereu încredere în mine, încearcă să îmi dea sfaturi. Mi-a spus să nu am emoții și să fac ce știu eu mai bine”, a spus Ștefan Baiaram la finalul meciului din Bănie.

A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Desfătare într-un cadru de lux pentru Inna și Deliric! Avem imaginile din croaziera de 5 stele
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Nu mai există dubii: Tottenham i-a decis viitorul lui Radu Drăgușin!
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori calea exportului
Leguma cu care culegătorii au dat lovitura în această perioadă. E la discreţie şi ia de cele mai multe ori…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cristi Borcea se întoarce la marea dragoste după 12 ani! Decizie fără precedent luată de milionarul român
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot într-o viață
Cum arată construcția de vis a lui Mihai Neșu! În 3 ani a reușit să facă ce alții nu pot…
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
Halep a primit INTERZIS. Decizie finală în circuitul WTA. S-a anunțat fix acum
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
A murit Preotul Gheorghe! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Este legal să parchezi pe contrasens?
Este legal să parchezi pe contrasens?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×